Familia este cel mai important lucru, familia este totul…

igpf

În data de #15 Mai vom sărbători Ziua Internațională a Familiei, o zi cu însemnătate deosebită pentru orice familie.

În ajunul acestei sărbători, Poliția de Frontieră a organizat un concurs intern, unde și-au etalat frumusețea și tenacitatea patru familii, reprezentate ale Direcțiilor regionale Nord, Sud, Est și Vest. Lucrul în echipă, disciplina, inscusința, dar și spiritul de inițiativă au fost principalele criterii de apreciere a familiilor de polițiști de frontieră. 

Participanții au fost divizați în două echipe și testați la probele: „Jenga”, „Bingo 4 în rând”, „Familia”, „Aruncarea cercurilor” și „Țintașul”. 

Multe zâmbete, multe creații interesante și ingenioase, o adevărată distracție în familie a avut loc pe toată durata evenimentului. Cei mai fericiți și energiți au fost desigur copii angajaților, fiind surprinși de căldura și atenția oferită în sânul familiei Poliției de Frontieră.

În final, a învins prietenia între cele patru participante:  familia Șutca (Dr Nord), familia Florean (Dr Sud), familia Smolovic (Dr Vest) și familia Bucicov (Dr Est).

Cu un mesaj de felicitare, dar și pentru premierea familiilor, a venit șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Valentin Fiodorov:„ Sunteți familii minunate, unde există dragoste, înțelegere și respect reciproc. Să fiți sănătoși, voioși și să păstrați această licărire a fericirii mereu și strâns în celula familială. La mulți ani, tuturor familiilor Poliției de Frontieră”.

Au fost împărțite Diplome, coșulețe cu fructe și dulciuri pentru copii, dar și familiile s-au ales cu daruri din partea unor agenți economici.

Menționăm că în cadrul concursului s-au ținut cont de toate măsurile de protecție individuală, în legătură cu situația epidimiologică din țară.