Noutăţi

Imobilizarea unui cetățean agresiv care amenința cu un topor (VIDEO)

Un locuitor al satului Giurgiulești, vizibil în stare de ebrietate și sub influența drogurilor, a fost imobilizat de polițiștii de frontieră în timp ce acesta amenința clienții unui local public. 

În după amiaza zilei de ieri, 7 ianuarie 2022, bărbatul echipat cu un topor a fost surprins cum distrugea cu agresivitate tot ce ieșea în cale. În cele din urmă, acesta a intrat într-un local public din proximitatea punctului de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați, unde a amenințat cu viața două persoane. 

8 Ianuarie 2022

Autoturism burdușit cu țigări de contrabandă, depistat în PTF Sculeni 

Polițiștii de frontieră au dejucat planurile unui conațional de a transporta ilegal țigări în România. Tentativa a avut loc în această noapte în punctul de trecere a frontierei Sculeni. 

Puțin după miezul nopții, la pista de control pe sensul de ieșire din Republica Moldova s-a prezentat un tânăr de 29 de ani, la volanul unui BMW X6. Șoferul este domiciliat în municipiul Chișinău și are și cetățenia României. 

8 Ianuarie 2022

Pentru a fi scutiți de autoizolare, doi conaționali au prezentat certificate Covid falsificate

Falsuri în certificate de vaccinare împotriva Covid-19 au fost depistate la doi conaționali. Aceștia pentru a fi scutiți de autoizolare pe teritoriul Republicii Moldova s-ar fi imunizat însă doar pe hârtie. Polițiștii de frontieră au constatat că documentele prezentate erau emise de autoritățile medicale moldovenești în perioade când cetățenii  se aflau peste hotarele țării.

Cazurile au fost consemnate ieri seara, în punctele de trecere a frontierei Leușeni și Giurgiulești – Galați.

6 Ianuarie 2022

Polițiștii de frontieră mai aproape de cetățeni, indiferent de circumstanțe

În prima jumătate a zilei de astăzi, 5 ianuarie 2022, polițiștii de frontieră au intervenit în ajutorul a doi  conaționali, mașinile cărora au derapat de pe traseu. Dacă într-un caz, persoana nu s-a isprăvit cu ghidajul  și a ajuns într-un șanț pe marginea drumului, atunci în al doilea caz era vorba de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate. 

5 Ianuarie 2022

Invitație de presă

Șeful adjunct al Poliției de Frontieră Valentin Fiodorov în comun cu șeful Direcției Control al Frontierei Andrei Gori vor susține mâine, 4 ianuarie 2022, ora 11:00, un briefing de presă. În cadrul acestuia vor fi prezentate rezultatele activităților desfășurate în perioada 30 decembrie 2021 – 3 ianuarie 2022. La fel, vor comunica despre situația la frontieră și măsurile întreprinse de Poliția de Frontieră în vederea fluidizării traficului transfrontalier.

3 Ianuarie 2022